Johnny

 Ziceam deunazi ca suntem 3 si un caine. Cred ca mai corect ar fi ca suntem 4, deoarece cainele e un membru cu drepturi depline in familie si la cat de multe are nevoie pentru a creste mare, poate fi considerat aproape un copil.

Deci Johnny al nostru, baiat cu pedigree si bichon maltese din tata in fiu, pe care mi-l imaginam o bijuterie de catel, minion si subtirel, s-a dovedit a fi in final de talie medie si minion de vreo 10 kg..:)))

Dar cred ca daca era mic si subtirel nu se adapta foarte bine stilului nostru de viata si activitatilor cu copiii. Asa cum e acum, credeti-ma ca le face fata cu brio. Are pana si pasaport si merge cu noi oriunde ne-am duce. Calatoriile lui Johnny la munte si la mare, plus la campie sunt un deliciu sa le privesti.

Ideea e ca daca nu aveti un caine si intentionati sa va luati, ar trebui sa va ganditi bine daca sunteti dispusi sa va inhamati la asa ceva. Nu este o bijuterie, este o fiinta in carne si oase pe care trebuie sa o invatati multe, roade tot cand este mic, isi mai face nevoile in casa pana creste si invata sa se tina, are nevoie de hrana de calitate, vaccinuri, deparazitari, vizite la veterinar cand are probleme. Plus ca uneori mai calci si pe dintii de lapte..caci da, si cainii, precum copiii, au si ei dinti de lapte pe care si-i schimba undeva pe la 5 luni..

Dar energia, afectiunea, rabdarea, grija pe care ti-o ofera, compenseaza toate eforturile pe care le faci. 

Si nu cred ca exista un terapeut mai bun pentru un copil aflat in suferinta decat un animal de companie care sa ii ofere atata bucurie. Si cum zicea baiatul meu, pentru noi Johnny este poate doar un caine, dar pentru el noi suntem lumea intreaga!

Dragul meu Johnny, sper ca vei fi cu noi multa vreme de acum inainte! 💓 

Povestea noastra

     La inceput am fost, ca orice familie normala (sa zicem) 4. 2 copii si 2 parinti. Apoi am ramas 3 si am luat un caine. Povestea noastra s-a nascut din dorinta de vindecare, de a imprtasi cu ceilalti drumul lung si anevoios care urmeaza unei despartiri / plecari definitive. Lumea noastra s-a schimbat la 180 de grade si nimic nu a mai fost ca inainte. A fost nevoie de timp pentru a pemite durerii sa se mai domoleasca. Dar si acum, ranile sunt adanci si dor si rasul copiiilor este cateodata un suspin. Dar nu renuntam, mergem inainte, ne reinventam in fiecare zi si invatam sa traim cu o bucata de inima lipsa.

    Ne-ar placea sa impartasim cateva din reusitele noastre, din provocari, din lipsuri, din ce am invatat si din ce am citit. Drumul este lung si anevoios, dar fiecare zi in care zambim este un castig. Nu sunt psiholog, dar am experienta de viata. Am citit, m-am instruit, m-am provocat sa aduc lumina in viata copiiilor mei si sa-i tin pe linia de plutire. Si cred ca am reusit.

    V-am zis ca ne-am luat un caine. Despre rolul lui de terapeut si alinare a durerii. va voi povesti pe larg.

    A facut minuni, credeti-ma. Si nu mai am doar doi copii. Mai am si un copil blanos.

    Pana data viitoare, sa fiti sanatosi si multumiti cu ceea ce aveti.Sa sperati la mai mult si sa luptati pentru asta. Lucrurile bune vin exact atunci cand nu te gandesti!

💗